Din cauza ta.. Tu, băiatule, mi-ai întors lumea cu susul în jos.
Mă gândeam azi noapte la zilele de vară, când eram atât de încăpățânată să te am, neștiind că totul mi se va așterne pe tavă în mai puțin de 2 săptamâni. Și uite că de atunci și până acum te-am avut de multe ori, ne-am despărțit tot de atâtea ori și tot împreună am rămas.
Cum îmi suporți toate toanele, nu știu. Cum îmi faci toate poftele, nu știu.
Cum ai renunțat la atâtea lucruri pentru mine, nu știu.
Că de iubit, nu mă iubești. De luat de nevastă, n-o să mă iei. De trăit cu mine în casă, să fim serioși, deja trăiești. Cum? Nu știu.
Am învățat să nu mai fac nazuri, mofturi ș.a.
De ce? Nu știu. Poate pentru că mi-e frică să nu te îndepărtez.
Unde sunt eu, aia căreia nu-i convenea nimic și dătea papucii ca la ofertă , una-două?
Din cauza ta.. Tu, băiatule, mi-ai întors lumea cu susul în jos..

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu