Paul se gândi la noapte lor trecută. „Pe fata asta am avut-o goală în brațele mele.” Îi e totuși cu neputință să-și aducă aminte de trupul ei. Totul părea să se fi petrecut cândva,demult,cu ani în urmă. Se uită atent la buzele ei,pe care le sărutase,și căută în amintire gustul lor uitat.

                  

bac? jucari..

Mi s-a acrit de atatea stiri despre bacalaureant. Contestatii, plansete, vai ce greu,vai ce usor, vai hai sa schimbam iar ceva. 

Promovabiitate scazuta, idioti peste tot. Dar saracii de ei sunt atat de chinuiti de profesori, vai cata materie,vai cat au avut de invatat. 

Asa e cand e omu' prost si nu vede ca s-a dus dracu' tot.

Vreau

Incerc sa schimb ceva in bine. Si cand incerc, ma trage ceva inapoi si imi spune ca asta sunt si ca nu pot sa fac nimic in legatura cu asta. Totusi, ma straduiesc .Pentru el . Pentru ca il vreau in jumatatea mea de pat cand ma trezesc dimineata.
Toate sunt cu susul in jos de ceva timp,as vrea sa le aduc la normal,dar pe fiecare zi ce trece sunt din ce in ce mai convinsa ca asa trebuie sa fie. Ca toate fac parte din maturizarea mea si ca trebuie sa imi pun mintea la lucru sa scot ce-i mai bun din tot. Ok, am inteles. Si asta cum o fac?
Ma asteapta o perioada destul de grea care ma infioara si oricat de teama mi-ar fi de ea,nimic nu ma motiveaza sa fac ceva in privinta asta. E ca si cum picioarele mele ar fi moarte si creierul meu la fel. As vrea si n-as vrea; as putea si n-as putea.
Cu toate astea, nu ma lasa inima sa dezamagesc iar. Am facut asta de prea multe ori si numai eu stiu cat de mult imi doresc sa nu se intample iar pentru ca ,in primul rand, ma dezamagesc pe mine si apoi pe ei, fiecare mica particica din sufletul meu.
Oricat de tacuta si de tematoare sunt ,asta nu inseamna ca ,in mintea mea, nu le spun fiecaruia cat de recunoscatoare le sunt ca au fost aici. Pana cand inima o sa-si faca curaj sa le spuna prin vorbe asta,mintea mea o sa le-o spuna prin ce fac. Sau cel putin asta sper.. ca o sa reusesc sa-i fac sa fie mandri de mine.

Am legat...

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca..

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.

Marin     Sorescu

.,

Sunt o persoana oribila. Mi-e greata de mine, de faptele mele, de gandurile mele. Nu sunt om? Nu am suflet? Daca nu am, atunci cum iubesc? Am ranit persoana pe care o iubesc,i-am pierdut increderea.
Merita ceva mult mai bun decat mine. Nu sunt buna de nimic.

"Cand eu iti zic ca nu meriti nici sa zambesc pt tne. Tine minte cuvintele astea. Nu meriti absolut nimic."

Nu merit nimic..

fara aer

Iti dai seama ca nu ai rost pe lumea asta cand persoana pe care o iubesti simte ca nu mai poate fii langa tine. Cand faci rau si lovesti in stanga si in dreapta fara sa realizezi si apoi iti ceri scuze ca si cum n-ar fi fost vina ta.

Nu e nimic mai ingrozitor decat sa realizez ca eu, cu mainile mele, imi distrug relatia. Nu stiu cum fac, cum reusesc, nici macar nu imi dau seama cand o fac,dar de fiecare data dau cu bata-n balta. De parca as fi facuta sa distrug toate lucrurile la care tin.

Si nu inteleg cum poate cineva sa stea langa mine si sa-mi accepte tot. Nici eu n-as face-o. Parca n-as fi om,parca n-as avea suflet..

Nu mai am lacrimi. Le-am plans pe toate asta-seara.

.

Niciodata in viata mea nu am fost mai umilita si ranita. Niciodata.

Alt număr.

Să transform veninul în miere? Durerea în plăcere? Chinul în linişte? Lacrimile în zâmbete ?
Nu pot. E prea greu

Curaj. Putere. Initiativa.

Aş putea să duc multe la bun sfârşit. Nu ştiu însă ce anume  îmi lipseşte să reuşesc. Nu ştiu dacă e vorba de lipsa de curaj, nu ştiu dacă am nevoie de mult mai multă putere decât fărâma pe care o am acum sau dacă singurul lucru de care am nevoie e un şut din partea cuiva, poate chiar din partea mea, să mă motiveze să încerc.
Îmi lipseşte iniţiativa, îmi lipseşte dorinţa de a da frâu liber imaginaţiei, îmi lipsesc multe lucruri ce ar putea să mă ducă undeva.
Şi da, îmi lipseşte curaj şi putere şi voinţă şi iniţiativă şi şutul ăla în fund care să mă facă să merg mai departe.
Când îmi spunea tatăl meu că ar da orice să dea timpul înapoi să schimbe lucrurile care l-au făcut să ajungă aici obişnuiam să-mi astup urechile şi să nu dau importanţă. Deloc.
Acum sunt eu în locul lui. Acum îmi dau seama câte aş schimba din copilărie. Câte nu pot schimba.
Mă gândeam zilele trecute la copil. Un copil al meu. Un copil pe care o să-l am peste 10 ani, pe care o să-l iubesc şi căruia o să-i ofer totul. TOTUL.
Şi atunci am realizat că am doar 10 ani la dispoziţie să găsesc TOT pentru el. Pentru copilul meu.
Nu pot să descriu starea de frică ce te cuprinde atunci când descoperi că nu ai nici-un viitor stabil, că nu ştii ce o să se aleagă de viaţa ta, nici măcar ce o să faci peste un an.
Cea mai grea decizie e cea pe care o iei în pripă , de care nu eşti sigur şi care nici măcar nu ştii dacă o să te ducă unde trebuie.

Aşa că spune-mi tu, sufletule , ce vrei şi încotro mă duci?