E prima oara cand sunt cu adevarat fericita ca ma duc in fiecare zi la scoala. Asa imi tin mintea ocupata. Macar alea 7 ore pe zi. Limitele la matematica, Eminescu la romana, si uite asa dau de lucru neuronilor de blonda ( aia care mai sunt functionabili ).
Si revin la starea idioata. E asa frumos afara, si eu prefer sa stau in casa, cu o javra de laptop in brate , in pijamale (desi e abia 4 dupa-amiaza) , bagata in plapuma pana in gat. Nu sufar, nu plang, nu mi-e dor. Sunt indiferenta. Da, asta e cuvantul potrivit. Indiferenta. Daca eram asa cu cateva luni in urma, acum eram bine-merci. Daca.
Ah, da. Alt motiv pentru starea asta. Timpul. De ce Dumnezeu trece asa repede? Parca ieri eram un gandac , cu ochii beliti, analizam baietii si fetele mari ( care pentru mine inseamna sa aiba peste 15 ani ) . Abia aveam si eu 12-13 ani si eram cea mai fericita fetita. Asta pentru ca inca nu intrasem la pubertate si inca nu urlau hormonii in mine dupa cururi bombate si buze carnoase. Eh, asta se intampla acum 5-6 ani. Acum , acum e alta poveste.
Acum nu mai urla hormonii in mine, urlu eu la ei. De fapt urlam in cor. Si sufar, si iubesc, si dau dracu. Off Doamne, de ce m-ai facut fata?
Ok, acum
You'll never see me again
So now who's gonna cry for you?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu