Lăsăm uitării.

Aș fi vrut să lupți pentru mine. Și dacă nu pentru mine, aș fi vrut să lupți pentru noi. Pentru tine. Pentru fericire. Pentru iubire. Iubire simțim ,nu? Indiferent de vremea de afară,de război, de vorbe nespuse si gânduri reținute, ne iubim și acum,nu?
Adică.. pentru jumătatea ta de suflet,inimă și trup treci prin toate? Sau renunți când lucrurile devin urâte? Nici nu apucăm să ne bucurăm unul de altul?
Mi-au rămas prea multe vise de trăit,vise pe care le voiam pentru noi. Noi doi. Mai suntem noi? mai poți să fii aici? Sau măcar încerci puțin? Te rog..?
Aș fi vrut să vezi dincolo de rău. Aș fi vrut să lupți..

Sunt eu mare?

Mi-a zis la apus de soare:
-De ce să pleci urechea la vorbe urâte ale unor oameni urâți? Sufletul tău e frumos. E mai frumos decât apusul ăsta.
Apoi m-a strâns în brațe. O strânsoare atât de puternică dar în același timp atât de tandră că m-am simțit mare. M-am simțit puternică. Doar pentru că era el să-mi fie alături.

Ne completăm.

Spune tu cuvinte pe care gura mea nu vrea să le pronunțe. Citește-mi gândurile ce-mi inundă mintea și încearcă să evadeze. Sărută-mă din nou,și din nou,și din nou. Fă-mă să uit,fă-mă să am încredere,fă-mă să iubesc. Promite-mi că vei fi aici și dimineața. Vei fi aici și dimineața?

dorim

   

         Mi-am așternut cuvinte grele pe buze,cuvinte ce alții nici nu îndrăznesc să le rostească. Mi-au privit   ochii amintiri dureroase și viitorul neclar. Mi-au ascultat urechile simfonii de întrebare și teamă,fără să știe în   ce colț al minții să le mai ascundă notele grave. Mi-a simțit pielea atingeri dorite,cerșite și neîmplinite.

Azi mi-am programat creierul să nu gândească.Mâine îi interzic sufletului să mai simtă.

                  Paul se gândi la noapte lor trecută. „Pe fata asta am avut-o goală în brațele mele.” Îi e totuși cu neputință să-și aducă aminte de trupul ei. Totul părea să se fi petrecut cândva,demult,cu ani în urmă. Se uită atent la buzele ei,pe care le sărutase,și căută în amintire gustul lor uitat.

                  

bac? jucari..

Mi s-a acrit de atatea stiri despre bacalaureant. Contestatii, plansete, vai ce greu,vai ce usor, vai hai sa schimbam iar ceva. 

Promovabiitate scazuta, idioti peste tot. Dar saracii de ei sunt atat de chinuiti de profesori, vai cata materie,vai cat au avut de invatat. 

Asa e cand e omu' prost si nu vede ca s-a dus dracu' tot.

Vreau

Incerc sa schimb ceva in bine. Si cand incerc, ma trage ceva inapoi si imi spune ca asta sunt si ca nu pot sa fac nimic in legatura cu asta. Totusi, ma straduiesc .Pentru el . Pentru ca il vreau in jumatatea mea de pat cand ma trezesc dimineata.
Toate sunt cu susul in jos de ceva timp,as vrea sa le aduc la normal,dar pe fiecare zi ce trece sunt din ce in ce mai convinsa ca asa trebuie sa fie. Ca toate fac parte din maturizarea mea si ca trebuie sa imi pun mintea la lucru sa scot ce-i mai bun din tot. Ok, am inteles. Si asta cum o fac?
Ma asteapta o perioada destul de grea care ma infioara si oricat de teama mi-ar fi de ea,nimic nu ma motiveaza sa fac ceva in privinta asta. E ca si cum picioarele mele ar fi moarte si creierul meu la fel. As vrea si n-as vrea; as putea si n-as putea.
Cu toate astea, nu ma lasa inima sa dezamagesc iar. Am facut asta de prea multe ori si numai eu stiu cat de mult imi doresc sa nu se intample iar pentru ca ,in primul rand, ma dezamagesc pe mine si apoi pe ei, fiecare mica particica din sufletul meu.
Oricat de tacuta si de tematoare sunt ,asta nu inseamna ca ,in mintea mea, nu le spun fiecaruia cat de recunoscatoare le sunt ca au fost aici. Pana cand inima o sa-si faca curaj sa le spuna prin vorbe asta,mintea mea o sa le-o spuna prin ce fac. Sau cel putin asta sper.. ca o sa reusesc sa-i fac sa fie mandri de mine.

Am legat...

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca..

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.

Marin     Sorescu

.,

Sunt o persoana oribila. Mi-e greata de mine, de faptele mele, de gandurile mele. Nu sunt om? Nu am suflet? Daca nu am, atunci cum iubesc? Am ranit persoana pe care o iubesc,i-am pierdut increderea.
Merita ceva mult mai bun decat mine. Nu sunt buna de nimic.

"Cand eu iti zic ca nu meriti nici sa zambesc pt tne. Tine minte cuvintele astea. Nu meriti absolut nimic."

Nu merit nimic..

fara aer

Iti dai seama ca nu ai rost pe lumea asta cand persoana pe care o iubesti simte ca nu mai poate fii langa tine. Cand faci rau si lovesti in stanga si in dreapta fara sa realizezi si apoi iti ceri scuze ca si cum n-ar fi fost vina ta.

Nu e nimic mai ingrozitor decat sa realizez ca eu, cu mainile mele, imi distrug relatia. Nu stiu cum fac, cum reusesc, nici macar nu imi dau seama cand o fac,dar de fiecare data dau cu bata-n balta. De parca as fi facuta sa distrug toate lucrurile la care tin.

Si nu inteleg cum poate cineva sa stea langa mine si sa-mi accepte tot. Nici eu n-as face-o. Parca n-as fi om,parca n-as avea suflet..

Nu mai am lacrimi. Le-am plans pe toate asta-seara.

.

Niciodata in viata mea nu am fost mai umilita si ranita. Niciodata.

Alt număr.

Să transform veninul în miere? Durerea în plăcere? Chinul în linişte? Lacrimile în zâmbete ?
Nu pot. E prea greu

Curaj. Putere. Initiativa.

Aş putea să duc multe la bun sfârşit. Nu ştiu însă ce anume  îmi lipseşte să reuşesc. Nu ştiu dacă e vorba de lipsa de curaj, nu ştiu dacă am nevoie de mult mai multă putere decât fărâma pe care o am acum sau dacă singurul lucru de care am nevoie e un şut din partea cuiva, poate chiar din partea mea, să mă motiveze să încerc.
Îmi lipseşte iniţiativa, îmi lipseşte dorinţa de a da frâu liber imaginaţiei, îmi lipsesc multe lucruri ce ar putea să mă ducă undeva.
Şi da, îmi lipseşte curaj şi putere şi voinţă şi iniţiativă şi şutul ăla în fund care să mă facă să merg mai departe.
Când îmi spunea tatăl meu că ar da orice să dea timpul înapoi să schimbe lucrurile care l-au făcut să ajungă aici obişnuiam să-mi astup urechile şi să nu dau importanţă. Deloc.
Acum sunt eu în locul lui. Acum îmi dau seama câte aş schimba din copilărie. Câte nu pot schimba.
Mă gândeam zilele trecute la copil. Un copil al meu. Un copil pe care o să-l am peste 10 ani, pe care o să-l iubesc şi căruia o să-i ofer totul. TOTUL.
Şi atunci am realizat că am doar 10 ani la dispoziţie să găsesc TOT pentru el. Pentru copilul meu.
Nu pot să descriu starea de frică ce te cuprinde atunci când descoperi că nu ai nici-un viitor stabil, că nu ştii ce o să se aleagă de viaţa ta, nici măcar ce o să faci peste un an.
Cea mai grea decizie e cea pe care o iei în pripă , de care nu eşti sigur şi care nici măcar nu ştii dacă o să te ducă unde trebuie.

Aşa că spune-mi tu, sufletule , ce vrei şi încotro mă duci?

Fără motive

De ce să tremur, când am două braţe care mă strâng puternic la căldura unui piept?
De ce să plâng, când am două buze ce-mi săruta ochii mereu?
De ce să suspin, când am o voce ce-mi şopteşte cele mai frumoase vorbe?

Şi atunci realitatea mă loveşte..

Pieptul ăla pe care-l iubesc, nu e aici mereu şi nu mereu e la fel de cald.
Buzele alea au sărutat alte buze.. Buzele alea m-au făcut să sufăr după sărutul lor prea mult..
Vocea lui m-a lovit de multe ori cu cele mai dureroase cuvinte.

Şi atunci ce-mi rămâne?

Vreau de Crăciun sufletul tău !

Nu ştiu cât cer, nu ştiu dacă e prea mult, nu ştiu nici măcar dacă merit ce vreau.

Dar anul ăsta îmi permit să-i cer Moşului un singur lucru : sufletul tău.

Îl vreau doar pentru mine. Nu ştiu cât de cuminte am fost, probabil nu cât ar fi trebuit.

Dar , Moşule, promit că o să fiu cuminte.. Îl vreau doar pentru mine, se poate?

Şi tare mi-e frică să nu ne pierdem pe drum. Tare mi-e frică să nu distrugem tot. Mi-e frică de noi, mi-e frică de răceala asta ce se strecoară încet între noi. De ce să-i permitem asta?

Amintiri

Sunt nişte făpturi mici, le mai spunem Amintiri. Sunt la fel ca noi, oamenii, frumoase sau urâte. Amintirile frumoase ne coboară din minte, alunecă pe trahee, umple plămânii de aer curat, ajung la inimă oblingând-o să bată mai tare,şi mai tare,şi mai tare. Atunci zâmbim.
Amintirile urâte ne distrug mintea, ne curmă respiraţia şi sugrumă inima, oprindu-i bătăile.
Amintiri, lăsaţi-mi inima în pace !!!

Nu sunt rea !

Nu suport persoanele care depăşesc limita bunului simţ atunci când vine vorba de lauda de sine, nu suport persoanele care cerşesc atenţia şi/ sau invidia celor din jur. Nu suport persoanele care se ridică în slăvi pe sine înşişi. Nu suport persoanele care cred că merită totul. Nu suport persoanele care nu-şi văd de viaţa lor. Nu-i suport pe cei care vorbesc non-stop despre dramatica/ minunata/ interesanta lor viaţă. Nu-i suport pe cei care se consideră/ laudă că sunt prea " " şi prea " " şi atât de " ". I-aş sfătui să se mai uite o dată în oglindă sau să-şi mai facă o analiză interioară să vadă "Chiar aşa o fi?"
Nu sunt rea, nu sunt invidioasă, nu sunt nesuferită. Sunt doar sătulă de atâtea prinţese şi atâţia Feţi-Frumoşi.

Decembrie

          Timpul ăsta.. se joacă non stop cu sufletele noastre, le ia la dans, le amețește și le dă drumul , apoi se pierde în mulțime și ne lasă să ne descurcăm singuri. E Decembrie. E iarnă și totuși e așa frumos afară că nu-ți vine să stai în casă. E 1 Decembrie și deja auzi în stânga și-n drepta : Crăciun.
Nu știu ce-mi aduce Crăciunul ăsta.. Nu știu ce-o să fac, pe unde o să-mi umble sufletul aiurea, știu doar că aseară i-am furat Moșului, tot sacul cu Speranță.
Cum spuneam, e prea frumos afară, să stau în casă.. Mă duc să mă bucur de Decembrie și de soare.

P.S. Moșule, iartă-mă..