Curaj. Putere. Initiativa.

Aş putea să duc multe la bun sfârşit. Nu ştiu însă ce anume  îmi lipseşte să reuşesc. Nu ştiu dacă e vorba de lipsa de curaj, nu ştiu dacă am nevoie de mult mai multă putere decât fărâma pe care o am acum sau dacă singurul lucru de care am nevoie e un şut din partea cuiva, poate chiar din partea mea, să mă motiveze să încerc.
Îmi lipseşte iniţiativa, îmi lipseşte dorinţa de a da frâu liber imaginaţiei, îmi lipsesc multe lucruri ce ar putea să mă ducă undeva.
Şi da, îmi lipseşte curaj şi putere şi voinţă şi iniţiativă şi şutul ăla în fund care să mă facă să merg mai departe.
Când îmi spunea tatăl meu că ar da orice să dea timpul înapoi să schimbe lucrurile care l-au făcut să ajungă aici obişnuiam să-mi astup urechile şi să nu dau importanţă. Deloc.
Acum sunt eu în locul lui. Acum îmi dau seama câte aş schimba din copilărie. Câte nu pot schimba.
Mă gândeam zilele trecute la copil. Un copil al meu. Un copil pe care o să-l am peste 10 ani, pe care o să-l iubesc şi căruia o să-i ofer totul. TOTUL.
Şi atunci am realizat că am doar 10 ani la dispoziţie să găsesc TOT pentru el. Pentru copilul meu.
Nu pot să descriu starea de frică ce te cuprinde atunci când descoperi că nu ai nici-un viitor stabil, că nu ştii ce o să se aleagă de viaţa ta, nici măcar ce o să faci peste un an.
Cea mai grea decizie e cea pe care o iei în pripă , de care nu eşti sigur şi care nici măcar nu ştii dacă o să te ducă unde trebuie.

Aşa că spune-mi tu, sufletule , ce vrei şi încotro mă duci?

Fără motive

De ce să tremur, când am două braţe care mă strâng puternic la căldura unui piept?
De ce să plâng, când am două buze ce-mi săruta ochii mereu?
De ce să suspin, când am o voce ce-mi şopteşte cele mai frumoase vorbe?

Şi atunci realitatea mă loveşte..

Pieptul ăla pe care-l iubesc, nu e aici mereu şi nu mereu e la fel de cald.
Buzele alea au sărutat alte buze.. Buzele alea m-au făcut să sufăr după sărutul lor prea mult..
Vocea lui m-a lovit de multe ori cu cele mai dureroase cuvinte.

Şi atunci ce-mi rămâne?

Vreau de Crăciun sufletul tău !

Nu ştiu cât cer, nu ştiu dacă e prea mult, nu ştiu nici măcar dacă merit ce vreau.

Dar anul ăsta îmi permit să-i cer Moşului un singur lucru : sufletul tău.

Îl vreau doar pentru mine. Nu ştiu cât de cuminte am fost, probabil nu cât ar fi trebuit.

Dar , Moşule, promit că o să fiu cuminte.. Îl vreau doar pentru mine, se poate?

Şi tare mi-e frică să nu ne pierdem pe drum. Tare mi-e frică să nu distrugem tot. Mi-e frică de noi, mi-e frică de răceala asta ce se strecoară încet între noi. De ce să-i permitem asta?

Amintiri

Sunt nişte făpturi mici, le mai spunem Amintiri. Sunt la fel ca noi, oamenii, frumoase sau urâte. Amintirile frumoase ne coboară din minte, alunecă pe trahee, umple plămânii de aer curat, ajung la inimă oblingând-o să bată mai tare,şi mai tare,şi mai tare. Atunci zâmbim.
Amintirile urâte ne distrug mintea, ne curmă respiraţia şi sugrumă inima, oprindu-i bătăile.
Amintiri, lăsaţi-mi inima în pace !!!

Nu sunt rea !

Nu suport persoanele care depăşesc limita bunului simţ atunci când vine vorba de lauda de sine, nu suport persoanele care cerşesc atenţia şi/ sau invidia celor din jur. Nu suport persoanele care se ridică în slăvi pe sine înşişi. Nu suport persoanele care cred că merită totul. Nu suport persoanele care nu-şi văd de viaţa lor. Nu-i suport pe cei care vorbesc non-stop despre dramatica/ minunata/ interesanta lor viaţă. Nu-i suport pe cei care se consideră/ laudă că sunt prea " " şi prea " " şi atât de " ". I-aş sfătui să se mai uite o dată în oglindă sau să-şi mai facă o analiză interioară să vadă "Chiar aşa o fi?"
Nu sunt rea, nu sunt invidioasă, nu sunt nesuferită. Sunt doar sătulă de atâtea prinţese şi atâţia Feţi-Frumoşi.

Decembrie

          Timpul ăsta.. se joacă non stop cu sufletele noastre, le ia la dans, le amețește și le dă drumul , apoi se pierde în mulțime și ne lasă să ne descurcăm singuri. E Decembrie. E iarnă și totuși e așa frumos afară că nu-ți vine să stai în casă. E 1 Decembrie și deja auzi în stânga și-n drepta : Crăciun.
Nu știu ce-mi aduce Crăciunul ăsta.. Nu știu ce-o să fac, pe unde o să-mi umble sufletul aiurea, știu doar că aseară i-am furat Moșului, tot sacul cu Speranță.
Cum spuneam, e prea frumos afară, să stau în casă.. Mă duc să mă bucur de Decembrie și de soare.

P.S. Moșule, iartă-mă..